Școala de Bani pe Roți este o expoziție itinerantă de educație financiară pentru copiii cu vârsta între 7 și 14 ani, al cărei scop este să îi ajute pe cei mici să conștientizeze importanța gestionării corecte a banilor.
Timp de 2 ore, copiii au ocazia să pășească în lumea banilor și să parcurgă cinci etape ale informării și conștientizării, toate aceste etape având Aliați de Nădejde: Jocurile, Interacțiunea și Voia Bună.
Având în vedere contextul actual, ne-am adaptat situației și am elaborat cele mai interesante și interactive experiențe online prin intermediul cărora vom reuși să continuăm misiunea noastră de a aduce educația financiară cât mai aproape de elevi și de a forma, cu sprijinul trainerilor noștri, viitori adulți care pot lua decizii financiare chibzuite.